Cand viata iti zambeste amar

Obisnuim sa luam lucrurile pe care le avem ca fiind normale. Si atunci le acceptam in viata noastra fara sa multumim, fara sa le apreciem, fiindca – vezi Doamne – e normal sa ni se intample una – alta.

Sau, oricum, multi dintre noi fac asta, ca sa fiu si mai corecta.

E normal sa mancam zilnic – si ne vaitam doar atunci cand sarim peste mese din lipsa de timp – e normal sa fim in forma si atunci ne plangem daca am racit sau daca ne doare capul, e normal sa avem un loc de munca, dar e rau cand trebuie sa stam peste program, e normal sa ne sune mama si sa ne intrebe ce facem, dar e enervant atunci cand insista si devine cicalitoare etc.

Si fiindca “e normal”, uitam sa fim recunoscatori. Recunoscatori pentru casa in care stam, pentru serviciul – bun sau prost – pe care il avem, pentru familia care ne iubeste, pentru mancarea pe care o punem pe masa, pentru sanatatea pe care o avem sau pe care o putem ingriji sau trata.

Uitam, si nu ne gandim ca nu la fel stau lucrurile pentru toata lumea.

Familia Dumitra a fost greu incercata de soarta.

Si asta fiindca fetita de 11 ani a sotilor Dumitra sufera de epilepsie, iar unul dintre baietii lor gemeni de 1 an s-a nascut cu handicap.

Acum traiesc toti cinci din alocatiile copiilor si dintr-un venit de 50 de lei pe zi al tatalui. Care cu toate ca are probleme cu coloana e nevoit sa care toata ziua materiale de constructii, pentru a nu-si lasa copiii sa moara de foame.

Cat despre conditiile lor de trai: stau toti cinci intr-o camera si o bucatarie, cu acoperis subred, gata oricand sa se prabuseasca peste ei.

Asociatia Zambet si Suflet vine in spijinul familiei Dumitra si le ofera copiilor hainute de sezon.